Tipărire

micesti scoala purcareniInfrastructura școlară rămâne o preocupare constantă a administrației din Micești. Astfel, în luna august, la Școala Gimnazială din Purcăreni au început lucrările de reabilitare a acestei unități de învățământ. Școala va fi izolată termic, ulterior, finisajele urmând a-i crea un aspect nou. De asemenea, sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier individual.

Trebuie menționat că unitatea de învățământ se află în imediata vecinătate a grădiniței din același sat, grădiniță a cărei construcție a fost finalizată în acest an. Grădinița beneficiază și ea de dotări de ultimă generație.
Veștile bune pentru copiii din toată comuna nu se opresc aici: pe 18 august au fost emise Certificatele de urbanism pentru investiția "Înființare locuri de joacă în satele Micești, Purcăreni și Păuleasca". În funcție de durata avizelor de principiu, se dorește ca în luna octombrie 2021 acestea să fie finalizate și puse la dispoziția celor mici. Locurile de joacă urmează a fi amplasate în curtea Căminului Cultural Micești, lângă Școala Păuleasca și în punctul „La Jgheab” din Purcăreni.