Tipărire

popestiAdministrația comunei Popești face demersuri în vederea accesării de fonduri pentru implementarea unor proiecte de maxim interes pentru cetățeni. Este vorba de canalizare și asfaltarea unor drumuri. ”Împreună cu un proiectant lucrăm la actualizarea documentațiilor pentru proiectele de canalizare și asfaltare drumuri. În perspectiva lansării noului program de investiții, PNDL 3, ne dorim să avem pregătite documentațiile. Și la canalizare, și la asfalt am împărțit proiectele în două, pentru a nu cumula sume mari ce nu ar putea fi aprobate la finanțare. La canalizare sistemul este împărțit pe câte două sate, iar la asfalt s-au făcut documentații pentru modernizarea în total a 8,2 km de drumuri, lucrări ce vor fi realizate în cadrul a două proiecte”, declară primarul Ion Mihai. Cele două proiecte ale administrației din Popești au fost depuse anterior și la Ministerul Dezvoltării.

În cursul lunii august au fost realizate lucrări la rețeaua de apă din comună. Pe traseul DJ 504 Popești-Buzoești, drum aflat în plin proces de modernizare, căminele de apă au fost mutate lângă gard, pentru a se putea interveni în cazul unei avarii. Trebuie însă ca și conductele de apă să fie relocate pe ambele părți ale drumului, astfel încât să se poată interveni la acestea după turnarea asfaltului. Lucrări de relocare a conductelor de apă ar trebui executate pe o lungime de 4,5 km pe raza comunei. Investițiile presupun însă costuri foarte mari, de aproximativ 20 de miliarde de lei, cheltuieli ce nu pot fi suportate din bugetul local.