Tipărire

90Luna mai a venit cu vești bune pentru administrația publică a comunei Căteasca! Guvernul a alocat finanțare în valoare de 500.000 de lei prin OG 28/2013 pentru construcția școlii din satul Recea, cel mai important obiectiv aflat în derulare la nivelul administrației locale. Primarul Liviu Năstase a semnat în această lună, la Consiliul Județean, contractul de finanțare privind alocarea fondurilor bugetare pentru școală. La momentul actual, investiția este realizată în proporție de 55%.
În altă ordine de idei, preocupările Primăriei Căteasca sunt reprezentate în continuare de eliberarea adeverințelor APIA, dar și a adeverințelor necesare cetățenilor din comună pentru Finanțe, precum și de eliberarea atestatelor de producător. ”Eliberarea atestatelor de producător implică o serie de noi proceduri care trebuie verificate atât de angajații Primăriei Căteasca, cât și de reprezentantul Direcției Agricole Argeș. În scurt timp vom definitiva Planul Urbanistic General al comunei Căteasca, care urmărește mărirea intravilanului întregii localități”, ne-a declarat primarul Liviu Năstase. De asemenea, un obiectiv primordial al administrației locale este reprezentat de executarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru introducerea canalizării în satele Cireșu, Siliștea și Gruiu. În acest sens, la ora actuală, se întocmesc ridicările topografice, precum și studiile geotehnice în vederea executării documentațiilor necesare investiției la sistemul de canalizare.