Tipărire

stefan cel mare primar nou 16Primăria comunei Ștefan cel Mare va face în scurt timp achiziția prin SICAP pentru lucrările de pietruire a DC 445, drumul spre limita cu județul Dâmbovița. 1 km de drum comunal va fi pietruit. În același timp, pe drumurile din satul Glavacioc se vor realiza lucrări de profilare și nivelare cu grederul. Toate aceste lucrări fac parte din programul de pregătire a drumurilor din comună pentru iarnă.
”Deszăpezirea o vom face în regie proprie, cu utilajele din dotare. Economisim astfel și bani la bugetul local. Avem un buldoexcavator și un tractor, ne-am procurat material antiderapant. Suntem pregătiți pentru întâmpinarea iernii”, declară primarul Ion Parpală. Pe lângă pregătirile de ordin logistic, administrația comunei Ștefan cel Mare a făcut pregătiri și pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă. Astfel, în cele două sate ale comunei, Glavacioc și Ștefan cel Mare, au fost montate ghirlande și instalații de iluminat ornamental. În cadrul acestei acțiuni, autoritățile locale au înlocuit și 20 de lămpi arse din rețeaua de iluminat public, asigurându-se astfel o bună vizibilitate.