41Două investiţii importante pentru comună vor fi terminate în curând în comuna Hârtieşti. Ambele vizează modernizarea infrastructurii. „Se apropie de finalizare lucrările privind amenajarea rigolelor betonate ale drumului recent asfaltat din satul Dealu. De asemenea, sistemul de canalizare din centrul localităţii va fi gata la începutul lunii mai.”, spune primarul Petre Andrei.
Edilul şef ne dezvăluie şi câteva din planurile de viitor. „Imediat după recepţia finală a lucrărilor amintite, mai avem de realizat 200 de metri de rigole betonate în centrul localităţii şi de amenajat o parcare cu pavele în faţa Școlii Generale Hârtieşti.”, a afirmat şeful executivului.
În ceea ce priveşte proiectele pentru care se aşteaptă fonduri europene sau guvernamentale, primarul Petre Andrei spune că nu are niciun fel de veste. „Avem un proiect pentru un pod în satul Dealu, depus pe PNDR. Ne-au tot cerut rectificări ale documentaţiei, semn că ceva se întâmplă, însă nu avem vreun răspuns concret. Aici există în momentul de faţă un pod din lemn, însă pentru buna folosinţă a localnicilor ar trebui o cale de acces solidă şi sigură. Obiectivul costă, conform proiectului, 7  miliarde de lei vechi”, a mai declarat primarul Petre Andrei.