Tipărire

cetateni primar ian 2020 3Un nou proiect în valoare de 1 milion de euro va fi implementat în comuna Cetățeni. Este vorba de fonduri europene care, prin  Programul Operațional Capital Uman, vor fi folosite în beneficiul comunității. Conducerea Primăriei a semnat contractul de finanțare, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă derularea activităților prevăzute.

”Dintre obiectivele cele mai importante incluse în acest proiect putem menționa: reducerea fenomenului de abandon școlar pentru 39 de elevi din comunitatea marginalizata prin programe tip “școală după școală”; participarea la programe de ucenicie pentru 12 persoane din comunitatea marginalizată; informarea, consilierea, orientarea și medierea pe piața muncii a 212 membri ai grupului țintă; 188 membri ai grupului țintă formați profesional prin participarea la cursuri de calificare; 54 de membri ai grupului țintă vor avea un loc de munca în urma participării la intervențiile integrate din cadrul proiectului; sprijinirea a 12 membri ai grupului țintă în vederea înființării unei noi afaceri și crearea a cel puțin 12 locuri de muncă în noile entități economice”, a declarant primarul Claudius Ciobanu.
Grupul țintă este format din 251 de persoane (39 elevi si 212 adulți), persoane din comunitatea marginalizată aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială din teritoriul acoperit de Strategia de dezvoltare economico-socială a comunei Cetățeni și, conform spuselor șefului executivului, acum se lucrează la formarea acestui grup, conform criteriilor din ghid.