stoenestiÎn urma unor verificări pentru plățile efectuate încă din 2009, reprezentanții APIA trimit adrese beneficiarilor de subvenții pentru a înapoia anumite sume de bani. Și cetățeni din comuna Stoenești se confruntă cu o astfel de situație, care s-a creat, în opinia primarului Ion Marin, din vina specialiștilor de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.
”În primul rând, nu este posibil ca după 5 ani și după alte două-trei verificări consecutive să vii și să mai ceri înapoi bani oamenilor. Înțeleg ca se mai fac greșeli, dar să fie corectate de la an la an. Mai mult, aceste erori nu au apărut, dacă ele există, din vina cetățenilor. Omul declară cât pământ are. Este treaba specialiștilor de la APIA să vină și să le explice cât din acel lot este eligibil. De unde să înțeleagă “Țața Floarea” sau “Nea Vasile” reglementările lor, care oricum se schimbă de la an la an? Sunt oameni care abia știu să citească, darămite să mai și înțeleagă legislație! Mi se pare normal ca acei funcționari care sunt plătiți pentru asta, să vină în teren și să le explice și nu să dea vina pe oameni și să treacă la penalizări, când tot ei au greșit”, afirmă primarul Ion Marin.
În toată comuna, pe toate ulițele afectate de ploi conducerea administrației locale a decis să intervină. ”Avem 4-5 km de astfel de ulițe, pe care am adus piatră de calcar cu utilajul propriu, pentru a facilita circulația. Totodată, facem curățenie în localitate, aceasta însemnând decolmatarea șanțurilor, vopsirea pomilor, tăierea vegetației uscate”, a mai spus edilul șef din Stoenești.

Lumina din noaptea Sfântă să va înalțe sufletele și să le umple de bucuria împlinirilor. Calde urări de belșug și împlinirea tuturor dorințelor. Paște fericit!
Primăria și Consiliul Local Stoenești
Primar, Ion Marin