tigveniDupă o reabilitare minuțioasă a drumurilor din localitate, administrația locală lucrează la realizarea a două poduri peste Valea Bădislavei.
”Vom scoate la licitație cele două proiecte. Podul de la Bălilești este o cale de acces spre zona în care se va construi Centrul de Zi, parte din proiectul cu fonduri europene al DGASPC Argeș, pentru care am primit fonduri de la Consiliul Județean; cel de-al doilea, din punctul Ionescu, tot peste Valea Bădislavei, este realizat cu fonduri de la calamități, vechea cale de acces fiind distrusă de inundațiile de anul trecut.”, afirmă edilul șef, Dumitru Slătineanu.

În același timp, se lucrează la branșările la rețeaua de apă din Bădești și Bădislava. ”Branșările sunt realizate de noua societate de administrare comunală pe care am înființat-o, un SRL ce are ca asociat unic Consiliul Local, care și-a intrat în atribuții depline. Cu aceste două sate putem spune că încheiem alimentarea cu apă în întreaga localitate, ceea reprezintă o realizare pentru administrația locală. S-au realizat probele, totul este conform normelor. Urmează, după cum este specificat în contract, ca firma care a lucrat să refacă drumurile în urma săpăturilor. Piatra este deja adusă, deci nu vor fi probleme nici din acest punct de vedere.”, declară șeful executivului.
Un alt obiectiv important finalizat în acest an este modernizarea Școlii Bădislava, proiect realizat cu fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală. ”A trebuit să reconfigurăm puțin aleile din două considerente: pentru siguranța elevilor și pentru o eficiență crescută în ceea ce privește aprovizionarea cu lemne și, în general, intrarea utilajelor mai mari. Astfel, am păstrat aleea din față doar pentru elevi și profesori și am creat alta, în spatele clădirii, mutând gardul, pentru utilaje”, a mai adăugat primarul Dumitru Slătineanu.