micesti apa 4Lucrările pentru alimentarea cu apă în Micești și Purcăreni, investiție derulată prin PNDL, au ajuns în dreptul clădirii Primăriei, zonă în care se amenajează gospodăria de apă. Conform declarațiilor inspectorului pe achiziții publice, Ionuț Tudorache, și la celelalte investiții în derulare ritmul este unul susținut, toate obiectivele înscriindu-se în termenele prevăzute.

”Vom finaliza cu siguranță în acest an, chiar în luna octombrie, podul peste Miceasca. Aici s-au montat grinzile și urmează armarea acestora și turnarea asfaltului. Reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural ar putea fi, de asemenea, finalizată în acest an, dacă am mai primi măcar 1,5 miliarde de lei de la Consiliul Județean. Avem finalizată investiția în proporție de 70%. Ar urma, pentru Cămin, o a doua etapă - dotarea, pentru care vom realiza un proiect. În această primă etapă am vizat reabilitarea clădirii (armarea pereților, turnarea centurii, placa, acoperișul, finisaje interioare și exterioare) iar la capitolul dotări sunt incluse doar cele de funcționare, cum ar fi centrală termică, aparatul de aer condiționat etc. În ceea ce privește mobilierul, stația de sonorizare și altele de acest tip, vom promova un alt proiect. Lângă acest Cămin va începe cât de curând construirea grădiniței cu program prelungit, pentru care, de asemenea, am obținut fonduri prin PNDL. Suntem la acest obiectiv în faza de evaluare tehnică a ofertelor.”, a explicat reprezentantul Primăriei Micești.
Lucrările au avansat și la dispensarul uman, unde s-a turnat placa și se montează stâlpii pentru etaj.