domnesti 1Echipa de SVSU Domnești a obținut locul I pe țară la proba ștafetă 4x100 m. La concursul ce a avut loc pe hipodromul de la Ploiești s-au bătut pentru podium 8 echipe, calificate în urma etapelor interjudețene. Competiția a avut 3 probe: îndemânare, ștafetă și dispozitiv.”Important este că am ajuns acolo și că, deși nu am câștigat competiția per total, am obținut medalia de aur la una dintre probe. Îi felicit pe băieți și pe antrenorii lor și le urez baftă pentru anul următor. Dincolo de aptitudinile de îndemânare pe care și le însușesc tinerii care se înscriu în echipa SVSU ca voluntari, în proporție de 90%  aceștia sunt remarcați la aceste concursuri și solicitați pentru un loc de muncă în cadrul serviciilor profesioniste de pompieri, inclusiv în mediul privat”, a declarat primarul Gabriel Zăvoianu.

 

 

”Cununa Domneștiului”, în Turcia
domnesti 2La sfârșitul lunii august, ansamblul folcloric al localității, ”Cununa Domneștiului” a participat la un festival de profil în Antalya.
”Nu a fost un festival concurs, ci un eveniment în care s-a dorit promovarea diversității și specificității muzicii și dansului folcloric. Au participat formații din Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan și din aproape toate regiunile Turciei. Am evoluat pe trei scene diferite, amplasate în tot atâtea zone, în două seri, prezentând o suită de jocuri specifice Muscelului. Pot spune că am făcut o impresie deosebită, după aplauzele primite. Este cunoscut faptul că România are întotdeauna succes în ceea ce privește dansurile folclorice, dat fiind ritmul, pașii complicați ai dansurilor noastre, amplitudinea mișcărilor și, nu în ultimul rând, caracterul unic”, a declarat primarul din Domnești, Gabriel Zăvoianu.