tigveniAlături de conducerile administrațiilor din Cepari, Șuici și Sălătrucu, conducerea Primăriei Tigveni a depus la Ministerul Dezvoltării cererea de finanțare pentru introducerea rețelei de alimentare cu gaze naturale în zonă. Conform solicitării, stația SRM ar fi înființată în comuna Tigveni.
”Unul din criteriile acordării finanțării este, fără doar și poate, fezabilitatea, adică rentabilitatea, în funcție de numărul abonaților –privați și instituții: școli, cămine, muzee. Având în  vedere că în zona noastră funcționează pe lângă instituțiile celor patru comune și căminele de copii ale DGASPC și este vorba de locul pe unde va trece autostrada spre vestul țării, cred că avem atuuri importante. Noi, ca administrații, am făcut primul și cel mai important pas.”, explică primarul Dumitru Slătineanu.

În același timp, rămânând fidel dorinței celei mai arzătoare a cetățenilor, și anume modernizarea drumurilor, edilul șef a depus cerere de finanțare și pentru asfaltarea a 11,5 km din localitate.

”Este vorba de mai multe tronsoane, cele mai circulate din comună. Rămânând la capitolul drumuri, se lucrează la reabilitarea, prin pietruire a sectoarelor calamitate anul trecut. S-au refăcut până în prezent 4 km, suplimentând cu fonduri de la bugetul local, acolo unde proiectul pentru care am primit bani pentru calamități nu asigura fonduri pentru tot drumul, cum este cazul DC 239 Blaj. În procesul verbal erau cuprinși spre reabilitare 500 m, dar noi, am refăcut tot tronsonul - 3 km. Reacția oamenilor este una pe măsură: sunt extrem de încântați de calitatea drumului, spunând că nu au circulat niciodată în condiții atât de bune” a declarat șeful executivului.
În maxim o lună cele două investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală vor fi finalizate. La :coala Bârsești, reabilitarea și modernizarea clădirii este gata, lucrându-se acum la amenajarea curții instituției, iar în ceea ce privește alimentarea cu apă Vlădești-Bădislava, mai sunt doar de adus bazinele de apă și conectarea acestora cu întreg sistemul.