Tipărire

musatestiPloile din luna mai au creat probleme serioase în comuna Mușătești. În trei puncte din localitate, viiturile au rupt drumurile și au distrus o punte pietonală, îngreunând accesul cetățenilor. Autoritățile locale au intervenit însă prompt și au reușit să rezolve toate problemele cauzate de ploi.
”În satul Robaia, DC 267 s-a rupt din cauza viiturilor. A plouat mult, pârâul Robaia s-a umflat, a venit cu putere și a rupt drumul. Am intervenit rapid, cu ajutorul celor de la Apele Române, care au trimis un utilaj, și am reușit să rezolvăm problema. Accesul pietonal și auto sunt asigurate. Dar este vorba de o soluție temporară, pe acest drum este nevoie de amenajarea unor gabioane, de reabilitare și consolidare. Tot din cauza ploilor, și în satul Valea Muscelului, pe DC 218B, au fost probleme. Drumul s-a rupt, dar am reușit să montăm un tub și să consolidăm structura căii de acces. Și în satul Stroești, în zona Valea Teascului, o punte pietonală a fost luată de ape. Cum oamenii din zonă nu aveau altă cale de acces, am intervenit în cel mai scurt timp și am amenajat o altă punte pietonală”, declară primarul Constantin Oancea.

Bani alocați de la Consiliul Județean
Primăria Mușătești a primit de la Consiliul Județean suma de 200.000 de lei pentru întreținerea și modernizarea drumurilor comunale. Banii vor fi folosiți pentru proiectarea lucrărilor de asfaltare a DC 218 în satul Costești. Autoritățile din Mușătești vor să și înceapă lucrările de modernizare a drumului anul acesta. 5,3 km de drum comunale ar urma să fie asfaltați pe baza acestui proiect. În ceea ce privește proiectul de extindere a rețelei de alimentare cu apă, aprobat la finanțare prin PNDL, acesta va demara în vară. Lucrările prevăd extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Mușătești, Prosia, Robaia, Valea-Faurului, Vîlsănești, Valea Muscelului, Stroești și înființarea unei gospodării de apă în comună.