cosesti 1Bugetul localității Coșești pentru anul în curs este suficient atât pentru cheltuielile de funcționare, cât și pentru unele investiții. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că Primăria are un număr foarte mic de angajați.
”Având personal puțin, în sensul că nu avem toate posturile din organigrama ocupate, implicit și cheltuielile cu salariile sunt mici. Ne rămân o parte din venituri pentru capitolul dezvoltare”, afirmă primarul Nicolae Pană.

Primele obiective care vor fi demarate cu bani din surse proprii sunt, conform declarațiilor edilului șef, continuarea modernizării iluminatului public pe DJ 731 D între Priseaca și Jupânești, asfaltarea unor drumuri comunale și refacerea șanțurilor aferente respectivelor tronsoane, executarea unui foraj artezian pentru remedierea unor probleme, lărgirea anumitor străzi în Tulburea și Petrești, pentru permiterea accesului mașinilor de intervenții. ”Tot cu fonduri locale vom schimba centrala termică de la școala Leicești, iar cu sprijin financiar de la Consiliul Județean vom moderniza grupurile sanitare de la cinci instituții de învățământ de pe raza localității” a mai spus șeful executivului.
Comuna Coșești a început anul acesta manifestările culturale dedicate promovării valorilor tradiționale prin participarea la “Simfonia Lalelelor” cu un stand ce a atras privirile tuturor . Obiectele artizanale din lemn realizate de meșterii populari din localitate, recunoscuți în special pentru dogărit, au fost apreciate de fiecare turist, standul comunei Coșești fiind unul special prin unicitatea aranjamentului și, implicit, a produselor.