suseni primar”Nu mai este niciun dubiu: bugetul aferent lui 2019 este mai mic decât cel pe anul trecut. Nu ne ajunge nici de funcționare!”, declară primarul din Suseni, Doru Radu. Domnia sa, spune că ”în primul rând, estimarea în baza căreia ni s-au acordat venituri, așa cum spune legea,  făcută de Ministerul Finanțelor, nu este corectă, cifrele fiind mai mari cu 10%. Întrebarea mea adresată celor de aici de la Argeș, a rămas fără răspuns. Mai exact, mi s-a spus că Ministerul a făcut estimările și cu asta discuția s-a încheiat. În al doilea rând, plata integrală a sumelor datorate celor cu handicap și asistenților personali, fiind acum în sarcina noastră, ne dă toate calculele peste cap. Concluzia este una singură: la momentul de față nu ne sunt suficienți banii până la sfârșitul anului”, spune edilul șef.

În aceste condiții, administrațiilor locale nu le rămâne decât să spere că vor primi bani pentru investiții de la Consiliul Județean. ”Nu există nicio lege care să oblige Consiliul județean să ne dea pentru ceea ce solicităm. Vom primi bani, ca și până acum, în funcție de cum consideră cei de la Consiliu.”, a mai spus primarul din Suseni.
Având în vedere că și anul acesta prioritate vor avea investițiile în învățământ și sănătate, șeful executivului din Suseni speră să primească fondurile necesare pentru reabilitarea Școlii Cerșani.
”Am finalizat licitația și în maxim 2 săptămâni vom da ordinul de începe a lucrărilor. Mai avem nevoie de co-finanțările pentru proiectele ce se derulează prin PNDL 2, modernizarea școlii de centru, dar și a rețelei de apă, sume pe care am fost asigurați că  le vom primi.”, a afirmat primarul Doru Radu.
În același timp, în localitate lucrările de construirea a grădiniței noi, din centrul localității, pe fonduri europene, avansează, la momentul de față fiind turnată placa. Cu nerăbdare, sunt așteptate avizele de la Compania Națională de Investiții și ministerul de resort pentru scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție a Casei de Cultură, obiectiv de investiții ce se va realiza cu fonduri de la CNI.