Tipărire

cicanesti 2Ca și în alte localități, distribuirea cât mai echilibrată a sumelor disponibile în bugetul propriu pare să fie provocarea momentului pentru administrația comunei Cicănești. După primele calcule, primarul Ion Ionescu susține că banii primiți sunt, deocamdată, insuficienți pentru asigurarea tuturor cheltuielilor instituției pe care o conduce.
”Am primit cu două miliarde de lei vechi mai mult față de anul trecut, avem un buget de circa 21 de miliarde de lei vechi. Dar în sarcina noastră au fost plasate plățile asistenților personali și indemnizațiile persoanelor cu handicap, iar cheltuielile la capitolul asistența socială se ridică acum la 9 miliarde de lei. Deci avem o gaură de 7 miliarde de lei în buget. Din punctul meu de vedere, nu era treaba primăriilor să se ocupe de aceste plăți, drepturile acestor categorii sociale trebuiau achitate de la bugetul de stat, așa cum s-a întâmplat până în prezent. Banii abia ne ajung pentru funcționare și, probabil, chiar și aici va trebui să facem anumite economii pentru a ne descurca. Pentru investiții nu mai rămâne cam nimic. Și mai grav este că nu am cu ce să achit rata la proiectul Moliviș, circa 7 miliarde de lei. Primăria riscă să fie executată silit, să ne fie blocate conturile”, declară primarul Ion Ionescu.

Extindere la rețeaua de canalizare
Elevii și cadrele didactice de la școala din comună au dat o mână de ajutor la curățenia de primăvară. Săptămâna ”Școala Altfel” din unitatea de învățământ a coincis cu desfășurarea campaniei de curățenie în localitate, astfel că elevii și profesorii au contribuit cu mic cu mare la acțiunea de ecologizare.
În scurt timp, în comuna Cicănești, vor demara lucrările de extindere a sistemului de canalizare. Investițiile se vor derula cu finanțare europeană, prin Măsura 7.2, și presupun extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 10 km și înființarea a nouă stații de pompare. Conform autorităților locale, lucrările ar urma să fie gata anul acesta.
Nu în ultimul rând, la finalul lunii martie, comuna Cicănești a fost vizitată de conducerea administrației județene, în cadrul campaniei ”Consiliul Județean susține dezvoltarea satului argeșean”. Președintele CJ, Dan Manu, și echipa sa s-au declarat mândri de felul în care arată localitatea. La Cicănești, drumurile comunale sunt asfaltate în proporție de 97%, școlile beneficiază de apă curentă și toalete în interior, există alimentare cu apă și canalizare, iar în curând va fi reabilitat dispensarul uman din localitate.