popestiProiectul de asfaltare a mai multor ulițe și drumuri locale din Popești se apropie cu pași repezi de finalizare. Potrivit primarului Ion Mihai, asfaltarea străzilor aflate în lucru ar putea fi gata până la finalul lunii aprilie.
”Se lucrează la amenajarea podurilor și dalarea șanțurilor pe trei străzi, două în satul Palanga și una în satul Popești. Cred că până la sărbătorile de Paște se va turna și asfaltul, iar lucrările vor fi finalizate. Mai rămâne de modernizat doar Aleea Cimitirului, în lungime de 222 metri, în satul Palanga. Aici este nevoie de ceva lucrări mai complexe, dar sunt convins că firma constructoare se va ocupa cum trebuie de modernizarea străzii”, declară primarul Ion Mihai. Planurile edilului șef din Popești pentru modernizarea infrastructurii de drumuri nu se opresc însă aici. Un nou proiect privind asfaltarea a încă 7 km de drumuri locale în satele Purcăreni, Slobozia și Popești se află în curs de realizare și va fi depus la Ministerul Dezvoltării. Nici proiectul pentru introducerea rețelei de gaze în comuna Popești nu bate pasul pe loc. Recent, autoritățile locale au trimis o solicitare către Transgaz în vederea obținerii avizului de principiu pentru introducerea gazelor.

Investiții pentru tineri și copii
În ceea ce privește proiectul referitor la amenajarea unui teren multifuncțional de sport cu gazon sintetic în satul Slobozia, derulat prin AFIR, implementarea acestuia va demara în cursul lunii aprilie. Terenul de sport va fi amenajat cu fonduri europene, prin AFIR. De asemenea, se așteaptă ca în scurt timp să fie finalizată licitația pentru atribuirea lucrărilor de construcție a noului cămin cultural din comuna Popești. Acesta va fi amplasat în punctul Conac Bellu și va dispune de toate condițiile pentru desfășurarea activităților cultural-artistice. Tabloul investițiilor care vor demara în această primăvară în localitate este completat de amenajarea unui loc de joacă în satul Popești, cu fonduri ale administrației locale. În următoarea perioadă, reprezentanții Regiei Județene de Drumuri și Poduri se vor ocupa de tăierea plutelor de pe spațiul în care se dorește amenajarea locului de joacă, urmând ca dotările parcului pentru copii să fie apoi montate.