Tipărire

poienari 3Anul 2019 a fost început în forță de către administrația din Poienarii de Muscel. În ciuda anotimpului rece, în localitate se desfășoară lucrări, iar proiectele și planurile pentru viitor sunt deopotrivă de ambițioase.
”Chiar dacă vremea este rece și sunt așteptate ninsori, se lucrează la interiorul dispensarului uman din centrul localității, obiectiv finanțat cu fonduri guvernamentale, prin PNDL 2.  Se vor amenaja 4 cabinete pentru medicii de familie, săli de tratament și o farmacie. Etajul este aproape gata, urmând parterul. Sunt foarte mulțumit de firma care execută investiția. În ritmul acesta, în primăvară, vom putea finaliza acest obiectiv mult așteptat  de către toți localnicii. Dotările vor fi noi, iar dispensarul va fi la fel de modern și primitor ca și cel de la Groșani”, declară primarul Ion Banzea.

Tot în primăvară preconizează edilul șef că va fi gata și cel de-al doilea proiect cu finanțare guvernamentală prin PNDL 2, și anume captarea de apă de la Valea Iederii, care în momentul de față este realizată în proporție de 50%. ”Apa provenită  din această captare va deservi mai bine de jumătate din comună, ceea ce va asigura un debit continuu, indiferent de perioada anului și va scădea mult costurile de pompare, fiind o sursă  la mare înălțime, de unde se poate asigura apa ”prin cădere”. Implicit, având în vedere proveniența, calitatea apei este una superioară. Conducta este deja îngropată, mai fiind necesară montarea bazinului din fibră de sticlă și racordurile necesare.”, explică șeful executivului.
Din bugetul local, conducerea administrației din Poienarii de Muscel și-a propus să asfalteze anul acesta un drum care creează mari probleme, și anume drumul de la Valea Îndărăt. ”Sperăm în sprijinul financiar al Consiliului Județean pentru acest obiectiv, modernizarea drumului fiind absolut necesară și pentru că este tranzitat zilnic de microbuzul școlar. În același timp dorim să construim și un podeț la Mărgești, o cale de acces pentru trafic greu, investiție pentru care avem deja documentația pusă la punct”, a mai declarat primarul Ion Banzea.