rociuChiar dacă sintagma ”Omul sfințește locul” este una mult prea uzitată și deseori pierdem, când o rostim, deplina semnificație, în cazul primarului din Rociu, Aurel Bălășoiu, ea devine o un adevăr, o evidență copleșitoare. Și dacă tradiția noastră mai spune că un om se poate considera mulțumit dacă zidește o casă, plantează un pom și face un copil, atunci când zidești o biserică, asfaltezi drumuri, aduci utilități, construiești școli și grădinițe - și toate astea, nu pentru interesul personal, ci al celorlalți, se poate afirma că menirea acelui om, vremelnică pe acest pământ, și-a atins cu prisosință împlinirea.

”Fără îndoială, din punct de vedere al investițiilor a fost un an bun. Desigur, am avut și neîmpliniri, peste care am reușit să trec cu demnitate. În calitate de primar de atâția ani al localității, consider că sunt responsabil de binele întregii comunități, zi și noapte, și de aceea, punând suflet în tot ceea ce fac, este firesc să mă zbat ca pentru propria-mi familie pentru fiecare dintre locuitorii acestei comune. Am pus accent pe crearea condițiilor unei vieți moderne din punctul de vedere al asigurării utilităților și infrastructurii, dar în egală măsură și pe învățământ, sănătate, cultură. Nu putem avea civilizație fără educație, fără spiritualitate.”, a declarat primarul Aurel Bălășoiu.
Munca depusă de edil și echipa se vede la tot pasul în localitate și o scurtă trecere în revistă  obiectivelor  realizate este mai mult decât elocventă:
# Finalizarea construcției după 21 de ani și sfințirea Biserici Sf. Parascheva din satul Șerbănești;
# Începerea construirii unei noi grădinițe, cu trei grupe, în satul Șerbănești, investiție derulată prin PNDL 2;
# Obținerea fondurilor  pentru înființarea sistemului de canalizare 18,4 km) și a stației de epurare pentru satele Șerbănești și Gliganu de Sus, investiție aflată în licitație;
# Începerea lucrărilor pentru modernizarea DC 104 Rociu-Furduiești, pe o lungime de 2,8 km, și construirea unui pod peste râul Mozacu-obiectiv derulat tot cu fonduri guvernamentale prin PNDL 2;
# Asfaltarea cu fonduri proprii a două drumuri importante pentru comunitate: Strada Rădulești și strada care duce spre Punctul ISU din localitate.

De sfintele sărbători ale Crăciunului să aveţi parte de multă căldură în suflet şi în case, bucurie în inimă. Sărbători fericite alături de cei dragi! La mulţi ani!
Primăria și Consiliul Local Rociu
Primar, Aurel Bălășoiu