Tipărire

babanaLucrările la podul peste Pârâul Vârtej, care face legătura cu Poiana între Băbana și Poiana Lacului, au fost finalizate în proporție de 90%, constructorii fiind nevoiți să întrerupă lucrul din pricina vremii nefavorabile.
“Din păcate, cu toate eforturile depuse de constructor, încă nu se poate circula pe noul pod, vremea rea împiedicând finalizarea lucrărilor, astfel că și în această iarnă locuitorii din zonă vor fi nevoiți să treacă prin vadul pârâului. La alunecarea de teren din punctul Băcani s-a reușit turnarea celor 50 de piloni. Și aici lucrările au fost oprite, urmând a continua numai dacă Guvernul va aloca sumele necesare de bani pentru finalizarea investiției.”. informează primarul Bebe Ivan.

Căminul Cultural Lupueni va fi reabilitat
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş a obținut finanţare prin Programul Operațional Regional (fonduri externe) pentru două proiecte ce vizează comuna Băbana. Este vorba de construirea şi dotarea unui număr de trei locuinţe protejate în satul Lupueni, destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti (8 beneficiari/ locuinţă) și reabilitarea, modernizarea și dotarea Căminului Cultural din același sat, care se va transforma într-un Centru de zi pentru beneficiarii locuinţelor protejate, cât şi pentru persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate.

Cu ocazia Sfintele Sărbători de iarnă s-aveți parte de multă sănătate, fericire, noroc în toate, o masă îmbelşugată, bani şi... La mulţi ani!
Primăria și Consiliul Local Băbana
Primar, Bebe Ivan