davidesti”2018 - un an foarte bun”- aceasta este părerea primarului Ion Sandu, raportându-se la proiectele pentru care a reușit să obțină finanțare și investițiile pe care le-a realizat pentru dezvoltarea localității.
La o trecere sumară în revistă, în bilanțul acestei perioade se pot menționa: trei obiective pentru care s-au obținut fonduri prin PNDL2 - introducerea canalizării la Olteanca, investiție finalizată în proporție de 80%, asfaltarea drumului DC 85,  extinderea canalizării pe DC 85, etapa a II-a. Avem apoi investiții din fonduri locale și județene: modernizarea iluminatului public, montarea de camere de luat vederi, pentru siguranța cetățenilor, alimentarea cu apă a zonei Conțești-Sat Nou, suplimentarea debitului de apă în Conțești, printr-un foraj nou, modernizarea școlilor, a centrului localității, reabilitarea drumurilor.

Pentru viitor, edilul șef are planuri la fel de mari. ”Dacă mă lasă Dumnezeu și DNA să fiu primar, voi implementa unul dintre cele mai importante proiecte pentru cetățenii din Davidești: introducerea rețelei de gaze naturale. Această utilitate ar fi foarte benefică pentru localnici, pentru nivelul de confort, dar și pentru investitori. Studiul de fezabilitate este deja aprobat, așa că suntem pe drumul cel bun!”, declară șeful executivului.

Steaua sfântă de Crăciun să vă lumineze sufletele şi viaţa. Vă urăm fericire, sănătate şi un An Nou cu cât mai multe împliniri! La mulţi ani!
Primăria și Consiliul Local Davidești
Primar, Ion Sandu