acor 1Comunele din România au priorități care nu se aliniază neapărat cu planurile stabilite la vârful Uniunii Europene, însă aceste nevoi primare nu mai pot fi amânate. „Suntem astăzi în situația în care, prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, UE vine cu un program nou, în ceea ce privește Green Deal, o Europă verde, o Europă digitală, iar noi pe zona rurală încă trebuie să facem față nevoilor legate de infrastructurile de apă, canalizare, gaze și uneori și electricitate“, a declarat, într-o emisiune a Ziarului Financiar, Valentin Ivan, primar al comunei Sadu, din județul Sibiu, respectiv vicepreședinte al Asociației Comunelor din România (ACoR).


Asociația Comunelor din România afirmă că Uniunea Europeană vrea să ne dea bani pentru economia verde și digitală în condițiile în care noi avem nevoie de 20 miliarde euro pentru rețelele de apă și canalizare, scrie Ziarul Financiar. „Prioritățile mediului rural sunt încă reprezentate în mare parte de nevoia pentru infrastructuri primare, întrucât un procent de 40% din mediul rural este lipsit încă de rețeaua de apă și canalizare, iar necesarul de investiții se ridică la 20 de miliarde de euro”, a explicat Valentin Ivan.
Vicepreședintele ACoR România a mai afirmat că localitățile din zona rurală speră ca statul să identifice un mix de opor¬tu¬nități înspre mai multe programe prin care să fie finanțată această nevoie. „Nădăjduim pe complementaritatea programelor operaționale din exercițiul financiar 2021-2027, Planul Național Strategic și programul guvernamental, astfel încât să fie eliminată această lipsă de asigurare a resurselor de finanțare în ceea ce privește acest domeniu vital, care ține de conviețuire“.
Asociația care reprezintă circa 2.200 dintre cele 2.862 de comune din România speră ca viitoarele axe pe fonduri europene să le dea o șansă și localităților cu sub 2.000 de locuitori, care nu au reușit să se încadreze pe cadrul multianual anterior. „Discutăm încă de localități care au fost văduvite în exercițiile financiare trecute. (...) PNRR este o oportu¬nitate pentru că elimină acest prag al sta¬tuării criteriilor de eligibilitate pen¬tru comunele sub 2.000 de locuitori și încă sperăm că va fi o nouă etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală care să vină cu adresabilitate și către introducerea rețelelor de apă și canalizare în mediul rural, și cu soluții alternative de energie termică“.
Ion Dumitru, primarul din Albota și președintele ACoR Argeș îi dă dreptate întru totul omologului său din Sadu: „Sunt de acord cu afirmațiile primarului din Sadu. albota primar latEste un om care spune lucrurilor pe nume. Într-adevăr, cum putem vorbi de economie verde și digitală în România, când 40% din zona rurală suferă la capitolul apă și canalizare, iar peste 50% dintre comunele din România nu sunt conectate la rețeaua de gaz! Ca să nu mai vorbim de modul în care multe firme ce câștigă licitațiile pe proiectele europene înțeleg să-și facă treaba. Am un exemplu clar chiar în Albota, unde lucrările de introducere a canalizării au fost făcute de o firmă nemțească. Au fost făcute, e însă mult spus. Nemții au câștigat licitația de execuție, însă au dat lucrarea în antrepriză la o firmă din Satu Mare, care, la rândul ei, a împărțit-o la nu mai puțin de 30 de subcontractori, mulți cu firme făcute peste noapte. Iar de aici, calitatea lucrărilor a avut de suferit. A trebuit să refacem toate drumurile pe care au lucrat!”