Tipărire

135Proiectul de reabilitare a unor drumuri comunale din comuna Rociu este în deplină desfășurare. Administrația locală a primit de la Guvern, în luna mai, pe Ordonanța 28, patru miliarde de lei vechi, sumă cu care se vor achita facturile aferente lucrărilor deja efectuate.
“Deocamdată nu am primit nici măcar jumătate din banii necesari asfaltării celor 6 tronsoane de drum cuprinse în proiect. Însă, vom înainta cu lucrările. Deja am turnat asfalt pe două porțiuni de drum, la Ciuciți și Cocârlani. Mai rămân de asfaltat două porțiuni la Gliganu de Sus și câte una în Gliganu de Jos și Rociu”, spune primarul comunei, Aurel Bălășoiu.   

“Floricica de câmpie”, pe scenele din județ
136Grupul vocal ,,Floricica de câmpie’’, format din elevele claselor V-VIII ale Școlii Gimnaziale Șerbănești (director Ionica Preda) participă în această perioadă la diverse manifestări județene. Cea mai recentă apariție a “Floricelelor” a fost la Festivalul “Rapsodia Păstorească“ de la Corbi. Iată și componența grupului vocal: Larisa Cârstea, Florina Cernea, Ștefania Szmeteanca, Larisa Dumitru, Delia Ilie, Ana Maria Ilin, Denisa Lixandru, Irina Negrilă, Florentina Ciobanu, Aurelia Duță, Bianca Pavel, Andreea Ilin. Profesor instructor, Ioana Neagoe. Cadre didactice însoțitoare: Ioana Marin, Alina Preda, Elisaveta Zamfirache.